stog, stoguri, (stoh), s.n. (reg.) Claie de paie, snopi de grâu, care se termină cu un vârf conic: „Di pă znop, pă cruce, / Di pă cruce, pă stog” (Bilțiu, 1996: 380). ■ (top.) Stogu, vârf (1.651 m) situat în Munții Maramureșului; aici se află o bornă din granit alb pe care sunt imprimate inițialele: R (România), C (Cehoslovacia) și P (Polonia). – Din vsl. stogŭ „grămadă” (Conev, după DER; MDA).