strúngă, strungi, s.f. 1. Portiță prin care trec oile, câte una, la muls. 2. Defileu, chei; trecătoare îngustă. 3. Gaură, deschizătură. ■ (top.) Strungi, cascadă situată pe Valea Bârlanului, la 12 km vest de Vadul Izei. ■ (onom.) Strungariu, Strugaru, nume de familie în jud. Maram. (Sec. XV). – Cuv. autohton (Philippide, Russu, Brâncuș, Rosetti, Vraciu), cf. alb. strungë „strungă”, din rad. i.-e. *stenk-, *streng- „îngust, strâmt” (Russu, 1970). ■ Cuv. rom. > slov. strunga, magh. esztrenga (Macrea, 1970; Candrea, după DER), ceh., ucr. strunga (Candrea, după DER).