SUFICIENȚĂ, suficiențe, s. f. 1. (Rar) Faptul de a fi suficient (cantitativ sau calitativ). V. îndestulare. 2. Încredere exagerată în sine; mulțumire de sine, vanitate. Suficiența și disprețul cu care-i vorbea Ana îi deșteptau o mulțime de reflecții penibile. VLAHUȚĂ, O. A. 313. – Pronunțat: -ci-en-.