surlă, surle, s.f. – 1. Adăpost pentru oi. 2. Aranjarea tulpinilor de porumb în jurul unui copac. 3. Cort, colibă: „Înainte era și cort, unde se stătea la fân; era rotund, din lemne, acoperit cu fân, gen surlă” (AER, 2010: 93; Săpânța). ♦ (onom.) Surlă, Surla, Surlea, nume de familie în Maramureș. – Din srb. surla, bg. zurla (DEX, MDA); din scr. surla „flaut” (< tc. surna, zurna) (Miklosich, Cihac, cf. DER).