SĂLAȘ, sălașe și sălașuri, s. n. 1. Faptul de a găzdui; adăpost unde cineva capătă găzduire vremelnică. Cînd veni omul să se roage pentru sălaș, el îi zise. ISPIRESCU, L. 175. Sălaș și-au cerut, Lor sălaș le-au dat. BIBICESCU, P. P. 241. O, leliță pui păun, Mută-ți casa lîngă drum, Că m-oi face-un păunaș Ș-oi veni să-mi dai sălaș. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 74. ◊ Fig. De aicea pîn’ la Blaj Dorul meu n-are sălaș, Nici pe paie, nici pe fîn, Numai la bădița în sîn! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 138. 2. Construcție rudimentară, făcută pe cîmp și folosită ca adăpost vremelnic pentru oameni și animale. Sălașul, zecile de oi, bucatele grămădite sub acoperiș – toate erau ale lui But. DUMITRIU, V. L. 53. Am un sălaș plin cu miei albi (Dinții). GOROVEI, C. 132. ♦ Stînă. Oile erau la «sălaș», adică la stînă, în munți. DUMITRIU, N. 160. 3. Locuință; casă, cămin. Mîine mergem unde am și eu sălaș bun, cu zid de piatră. SADOVEANU, O. VII 143. Tot muncești, sărman popor... Și de plins, de chin, de boli, Ți-i umplut sălașul. NECULUȚĂ, Ț. D. 41. La noi se află numai o fîntînă. În ea este sălașul unui balaur. ISPIRESCU, L. 341. ◊ Fig. Zavistia nu-și are nicăieri un sălaș mai trainic decît la mînăstire. STĂNOIU, C. I. 91. ♦ Culcuș. Nu mă pot odihni În casa – mea Și în sălașul meu. ȘEZ. XII 137. Dar tu, bade Ionaș, Tot în pene ai sălaș. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 460. ♦ Loc într-o gospodărie unde se adăpostesc animalele. V. grajd, staul. Trage murgu la sălaș. ȘEZ. I 10. Culcă-te... în sălaș dobitocesc. TEODORESCU, P. P. 107. 4. Așezare omenească; cătun, sat. Stau pitulate, printre stînci și păduri, numai sălașe neaoș romînești. ODOBESCU, S. III 527. ♦ Grup de familii de țigani (nomazi) sub conducerea unui vătaf. La vale, un sălaș de țigani căldărari își așezase corturile. SADOVEANU, O. VII 188. S-adaugi... două sălașe de țigani în foaia de zestre. ALECSANDRI, T. 347. 5. Locuitorii unui sălaș (4). Mi-aș sătura sălașul întreg. ISPIRESCU, L. 87. Dovezi aduce tot sălașul țigănesc. PANN, P. V. III 49. 6. (Regional) Sicriu, coșciug. Că nu-s scînduri spre sălaș, Nici nu-i pînză pe obraz. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 320.