TIRALIOR, tiraliori, s. m. (Înv.) Infanterist însărcinat cu misiuni de cercetare. [Pr.: -li-or] – Din fr. tirailleur.

tiralior sm [At: GT (1841), 3²/35 / P: ~li-or / V: (înv) tilari~, ~ailer, ~Ier / E: ger Tirailleur, fr tirailleur] (Înv) Infanterist însărcinat cu misiuni de cercetare.

TIRALIOR, tiraliori, s. m. Infanterist însărcinat cu misiuni de cercetare. [Pr.: -li-or] – Din fr. tirailleur.

TIRALIOR, tiraliori, s. m. (Învechit) Soldat care lupta în linia întîi; infanterist. V. pușcaș, trăgător. Dopurile pocnesc, pare c-am fi la un atac de tiraliori, care nu sparie de loc pe bravii convivi. CARAGIALE, M. 216. Se împrospătează mereu liniile împrăștiate și tare primejduite ale tiraliorilor. ODOBESCU, S. III 588. – Pronunțat: -li-or.

TIRALIOR s.m. Soldat din arma infanteriei avînd misiuni de cercetare; infanterist. [Pron. -li-or. / < fr. tirailleur].

TIRALIOR s. m. (în trecut) soldat din infanterie însărcinat cu misiunea de cercetare. (< fr. tirailleur)

TIRALIOR ~i m. înv. Soldat din infanterie însărcinat cu misiuni de cercetare. /<fr. tirailleur

*tiraliór m. (fr. tirailleur, d. tirailler, a trage cu pușca fără ordine). Soldat trimes înainte ca să hărțuĭască. Trăgător. În tiraliorĭ, în trăgătorĭ. V. trăgător.

tilarior sm vz tiralior

tirailer sm vz tiralior

tiraler sm vz tiralior

tiraliori m. pl. soldați răsfirați trimiși înainte cu ordinul de a hărțui pe dușmani (= fr. tirailleurs).

tiralior (înv.) (desp. -li-or) s. m., pl. tiraliori

tiralior (înv.) (-li-or) s. m., pl. tiraliori

tiralior s. m. (sil. -li-or), pl. tiraliori

tiralior.