TIRIGHIE s. f. (Și în formele tireghie, tirigie) Substanță cu gust acru și cu aspect sticlos, care rămîne pe pereții butoaielor după ce s-a scos vinul (și care se folosește în vopsitorie sau pentru acrit mîncările); tartru. Prafurile se plămădesc în borș, iar firele se fierb într-o apă acrită cu tirigie și piatră acră muiată în apă caldă. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 143. – Variante: tireghie, tirigie s. f.