tocánă, tocane, s.f. (reg.) Făină de mălai fiartă în apă cu sare; mămăligă: „Da' țâpă-i dară și o bucată de tocană...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 43). ■ Termen utilizat în satele de pe valea Marei; pe văile Iza și Vișeu se folosește sin. coleșă. Exclusiv în Maram. și Sătmar; în restul țării se folosește sin. mămăligă (ALR, 1965: 1.111). – Din magh. tokány „tocană” (DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > magh. tokány (Fr. Kiraly, Etimologia, 409, după Frățilă).