tocire sf [At: POLIZU / Pl: ~ri / E: toci³] 1 (înv) Ascuțire la tocilă (1) a unui obiect tăios Si: (îvr) toceală (1). 2 Îngroșare a părții ascuțite a unui obiect tăios sau ascuțit din cauza întrebuințării îndelungate Si: tocit¹ (1), (înv) tâmpire (1), (îvr) toceală (2). 3 Uzare a obiectelor prin întrebuințare îndelungată, frecare, lovire etc. Si: tocit¹ (2), (îvr) toceală (3). 4-5 (Fam; fig) Toceală (4-5).