tocitoáre f., pl. orĭ (d. a toci; vsl. točiti, care avea și înț. de „a tescui” pin învîrtirea maniveleĭ la teasc. V. tocilă). Mare cadă (înaltă de vre-o doĭ metri, cu o capacitate de 4-5 sute de decalitri) de ținut poame care se storc orĭ vin orĭ rachiŭ. – Se numește și zăcătoare, budană și bădan.