TUBERCUL, tuberculi, s. m., și tubercule, s. n. 1. Organ al unor plante (rezultat din transformarea unor tulpini subterane) în care se înmagazinează substanțe nutritive și care servește la înmulțirea speciei. Experiența fruntașilor în producția de cartofi arată că prin folosirea tuberculilor mari se obțin sporuri însemnate de recoltă. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2910. 2. Excrescență apărută pe unele țesuturi ale organismelor vii. Tuberculii cerebrali sînt constituiți în majoritate din substanță cenușie. ANATOMIA 196. ♦ Mică tumoare produsă de bacilul lui Koch în interiorul sau la suprafața țesuturilor organismelor vii. – Variantă: (1) tuberculă (C. PETRESCU, A. 332) s. f.