TUFAN, tufani, s. m. 1. Specie de stejar cu lujeri și frunze păroase (Quercus pubescens); tufă (3). Lîngă porumb, un tufan bătrîn și încîlcit lăsa o umbră deasă, neagră. PREDA, Î. 149. Găsești cîte o mică dumbravă de vechi tufani sub care se adăpostesc turmele de oi la poale, iar mii și mii de cuiburi de ciori printre crăcile copacilor. ODOBESCU, S. III 17. Tufani, paltini, ghindari se îngroziră foarte. ALEXANDRESCU, M. 294. 2. Arbust, copăcel; tufar. Pădurea era cam rară, mai mult tufani decît copaci mari. CONTEMPORANUL, VI_II 299. Pădurea măruntă de tufani și mărăcini se află la răsărit. I. IONESCU, M. 634. 3. Băț, ciomag, bîtă (dintr-un trunchi gros de copac). Să-i lungească pă spinare un tufan de patru ani, măsurînd-o cu acesta de vreo șaptezeci de ori. GORJAN, H. I 20. Turcul zice «aman, aman», Eu îi trag cu ăl tufan. TEODORESCU, P. P. 300.