târlă, târle, (tirlă), s.f. – Suprafață împrejmuită pentru adăpostul oilor; staul (Dăncuș, 1986): „Mă duc în târlă, nu-i nimic. Și dacă ziu din târlă văd că șede un om (...) cu clopu’ rădicat și nu zâce nici țâț” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 126). ♦ (onom.) Târlea, Târle, Târleac, nume de familie (40 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. srb. trlo „locul unde se țin vitele iarna” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX).