TÎMPIRE s. f. Acțiunea de a (se) tîmpi; stare de tîmpenie, faptă prostească, prostie. Îl cuprindea o adîncă scîrbă de vorbele ridicate în numele patriotismului, spre tîmpirea soldaților. CAMILAR, N. I 33. Veni însă un timp, cînd aceste comori ale poporului nostru fură serios amenințate, nu prin arme, dar prin corupțiune și tîmpire. HOGAȘ, DR. II 167. Nu te poți opri să nu te îngrețoșezi... de tîmpirea și de gugumănia cărturarilor. ISPIRESCU, U. 121.