TĂLPIG, (1, 2, 3) tălpige, s. n., (4) tălpigi, s. m. (Și în forma tălpic) 1. Fiecare din cele două pedale de la războiul de țesut, cu ajutorul cărora se schimbă ițele; iapă. De-ai ști călca pe tălpig Cum ști căta la voinic. MARIAN, S. 68. Mie-mi trebui țesătoare Fata ta-i scurtă-n picioare, Nu ajunge la tălpige De nu i-oi pune cîrlige. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 435. 2. (Rar) Fiecare din cele două suporturi laterale curbate, cu care sînt prevăzute unele scaune care nu au picioare. Se legăna în scaunul ei pe tălpige. GALAN, Z. R. 180. ♦ Bucată de lemn sau de piatră care se fixează sub stîlpii unei galerii de mină, pentru a împiedica pătrunderea lor în talpa galeriei. 3. Fiecare dintre tălpile unei sănii. Pe cînd îi lucra tălpicele, eu – nerăbdător – îl zoream. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 89. 4. Încălțăminte rudimentară, alcătuită dintr-o talpă de lemn și o baretă de piele, care se petrece pe deasupra labei piciorului. [Turcoaicele] s-au înălțat din tălpigii lor, lungindu-se în șalvarii de stambă roșie. SADOVEANU, O. L. 140. – Variante: tălpic s. n., tălpică (PAMFILE, I. C. 276) s. f.