UNDUIRE, unduiri, s. f. Acțiunea de a undui și rezultatul ei; mișcare (sau iluzia unei mișcări) în valuri. Asfințitul aprinde focurile sale rubinii în unduirile fluviului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2816. ◊ (Prin analogie) Ochii cătau departe peste unduirile domoale ale întinderii de pămînt. V. ROM. august-septembrie 1952, 208. Pe trotuarul încă bolovănit cu unduiri de gheață, aluneca mereu cînd pe un picior, cînd pe celălalt. CAMIL PETRESCU, N. 28. ◊ Fig. Obrajii gingaș modelați aveau unduiri de crin. CAMIL PETRESCU, O. I 515. ♦ Modulare, vibrare, mlădiere a unui sunet. [Glasul] a căpătat pe urmă o unduire tristă. PAS, Z. I 78. – Variante: undoiare (EMINESCU, O. I 141), undoire (SADOVEANU, P. S. 207), unduiere (C. PETRESCU, Î. II 96) s. f.