URSIT l. adj. p. URSI. Orînduit de soartă, destinat, predestinat, menit, sorocit: pasă-mi-te se născu în ceas bun și era ~ să ajungă ceva (ISP.); într’una din colibele sale se născu, pe la anul 1410, o copilă care era ~ă a scăpa țara ei (ODOB.); poetul a trăit cum a murit... copil ~ să sufere și cu sufletul și cu trupul (CAR.). II. sm. Cel predestinat, orînduit de soartă ca să devie soțul unei fete: fetele românce întrebuințează deosebite mijloace de a cunoaște ursiții ce vor avea (ALECS.); cu busuioc de la popă se culcă fetele sub perină, ca să viseze pe ~ (GOR.). III. URSITĂ (pl. -te) sf. 1 Fata predestinată, orînduită de soartă ca să devie nevasta unui flăcău: bietul fratele cel mic se topea de dor după ursita lui (ISP.); uneori și cu sensul de viitorul soț: pentru a-și cunoaște ursita, fetele, și mai rar flăcăii, fac o mulțime de vrăji (ȘEZ.); a face cuiva de (sau pe) ~, a face vrăji pentru a fi îndrăgostit(ă) ¶ 2 Soarte, destin: dacă-mi va fi ursita să mor de ea, voiu muri și așa (SLV.); aceste domnițe erau ursite să nu se poată mărita pînă nu se va găsi cineva care să le ghicească legătura ursitei lor (ISP.) ¶ 3 pl. = URSITOARE: ursitele sînt, după credința poporului, trei zîne care împărțesc norocul și soarta fie-cărui om, cînd se naște (MAR.); se zicea că ursitele aveau obiceiu de a colinda printr’acea pădure (ODOB.); a treia zi după nașterea unui copil sosesc, pe la miază-noapte, ursitele care apoi prevestesc viitorul noului născut (GOR.).