URSITOR l. sm. Cel ce, prin diferite mijloace magice, știe să afle care va fi ursitul sau ursita cuiva (MAR.) II. URSITOARE sf. 1 Fie-care din cele trei zîne care, după credința poporului, vin, pe la miezul nopții, în casa în care s’a născut un copil, a treia zi după nașterea lui, ca să-i menească soartea ce va avea: cînd un copil se naște, apar ursitoarele la fereastră; de aceea se țin ușile și ferestrele deschise (GOR.); ce ți-o fi scris de la ~, aia ai să pați (JIP.); a treia seară cînd veniră ursitoarele, se întîmplă ca unchiașul să fie deștept (ISP.); ~a i-a spus că fetița asta n’o să aibă minte de loc (CAR.) ¶ 2 Femeie, babă, care, prin diferite vrăji, știe să afle care va fi ursita cuiva (MAR.).