URÎȚENIE, (2) urîțenii, s. f. 1. Însușirea de a fi urît, starea a ceea ce este urît. Orașul... își arăta, rușinat parcă, întreaga lui urîțenie. STANCU, D. 363. 2. Ființă urîtă; pocitanie, sluțenie. O urîțenie fără unghii, cu ochii astupați și cu două guri. C. PETRESCU, R. DR. 153.