VRABIE, vrăbii, s. f. Pasăre mică cu penele de culoare brună împestrițate cu negru pe spate, cu pîntecele acoperit cu puf cenușiu, cu ciocul scurt, conic; trăiește pe lîngă locuințele oamenilor și se hrănește cu semințe, viermi, insecte etc. (Passer domesticus). Văd două mustăți cît două vrăbii. SADOVEANU, O. I 461. Într-o clipă, alarmate, Ies din șanțuri vrăbiile, Papura pe lac se zbate Legănîndu-și săbiile. TOPÎRCEANU, P. 151. Mii de vrăbii deșteptate Ciripesc și se alungă pe girezi netrierate. ALECSANDRI, P. A. 127. ◊ Expr. A avea minte de vrabie, se spune despre o persoană lipsită de judecată. Ești cărunt, Lupule, și ai minte de vrabie. REBREANU, R. I 143. Vrabia mălai visează v. mălai. Și vrabia-i tot pui dar numai dracul știe de cînd îi, se spune despre o persoană în vîrstă care pare tînără. ◊ Fig. Un bătrîn... cu vrăbiile mustății cărunte bătăioase, îi strigă lui Tudor cu o gură plină de dinți. CAMIL PETRESCU, O. II 260.