ZĂBLĂU², zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare (ciobănesc); zăvod². – Din magh. zábaló.

zăblău¹ sn [At: NEAGOE, ÎNV. 54/20 / V: (reg) zab~², (înv) ~lou, (reg) zâb~ / Pl: ~laie și (îvr) ~baie / E: bg забло] (Îvp) 1 Pânză (groasă) din câlți sau din păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc. 2 (Pgn) Pătură (1).

zăblău² sm [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 117 / V: zab~ / Pl: ~ăi / E: mg zabáló] 1 (Mol; Trs) Vlăjgan. 2 (Mol; Trs; prc) Copilandru (1). 3 (Mol; Trs; înv) Vagabond. 4 (Buc) Zăvod¹. corectat(ă)

zăblău² s.n. (înv.,pop.) Țesătură (groasă) de cînepă sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; gener. țol, pătură. O laviță învelită cu rogojini și cu zăblaie (ODOB.). • pl. -aie. /<bg. зъбло.

zăblău¹ s.m. (reg.) 1 Flăcău zdravăn; vlăjgan. Zăblăul lui Darie se zbătea... între viață și moarte (CAM.). 2 Cîine mare (ciobănesc). Cînd au văzut-o boierul că vine, a dat drumul tuturor zăblăilor, ca s-o rupă (POP.). • pl. -ăi. /<magh. zábaló.

ZĂBLĂU² (pl. -lae) sn. Țol mare (în spec. pe care cade grîul cînd se vîntură sau se ciuruește); cergă de învelit: pe ziduri stau rînduite, peste un ~ vărgat, arme de tot felul (ODOB.); grîul ... se făcea vraf pe zăblae curate de unde-l încărcau argații (S.-ALD.).

❍ZĂBLĂU¹ sm. Mold. Bucov. 1 Flăcăiandru (pînă la 20 de ani) (STAM.) (RV.-CRG.) ¶ 2 🐒 Dulău: cînd a văzut-o boieriul că vine, a dat drumul tuturor zăblăilor ca s’o rumpă (SB.) [ung. zabálló].

ZĂBLĂU², zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare (ciobănesc); zăvod². – Din magh. zabáló.

ZĂBLĂU¹, zăblăi, s. m. (Regional) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan, hojmalău. ♦ (Trans.) Om mîncăcios, nesătul. 2. (Bucov.) Cîine mare, zăvod². Cînd au văzut-o boierul că vine, au dat drumul tuturor zăblăilor ca s-o rumpă. SBIERA, P. 223. – Variantă: zablău s. m.

ZĂBLĂU², zăblaie, s. n. Pînză de cîlți sau de păr de capră, p. ext. obiect făcut din astfel de pînză (v. țol, pătură). Griul roșu, greu la bob, curgea-n trăgători și venea la vînturătoare, iar de-aci se făcea vraf pe zăblaie curate de unde-l încărcau argații și-l duceau la magaziile boierești. SANDU-ALDEA, U. P. 100. Mai încolo, pe ziduri, stau rînduite, peste-un zăblău vărgat, arme de tot felul. ODOBESCU, S. A. 85. Nevastă c-a mea frumoasă Nu e-n sat la d-voastră! Cînd îi pomenești de furcă, Ia zăblău și se culcă. ȘEZ. XII 78.

ZĂBLĂU², zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Cîine mare, zăvod. – Magh. zabáló.

ZĂBLĂU¹, zăblaie, s. n. Pînză de cîlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. ext. țol, pătură.

ZĂBLĂU ~aie n. Pânză groasă de câlți sau de păr de capră, din care se confecționează diferite obiecte casnice (lăicere, țoluri, cergi etc.). /Orig. nec.

zăblău n. 1. țol de cânepă de vânturat grâne: întinde zăblaiele și bate-le cu maiele POP.; 2. cergă de cal: un zăblău vărgat OD. [Origină necunoscută].

zăblăŭ, V. zablăŭ 1 și 2.

zablău³ sm vz zăblău²

zablău² sn vz zăblău¹

zăblou sn vz zăblău¹

zâblău sn vz zăblău¹

ZABLĂU s. m. v. zăblău¹.

*prelátă f., pl. e (fr. prélart și prélat, de orig. neșt.). Arm. pînză de acoperit căruțele ș. a. (numită și ceahól, polog și zablăŭ).

2) zablăŭ n., pl. ăĭe (cp. cu ung. zabló, troacă, copaĭe). Munt. Cergă, pătură, țol: un zablăŭ vărgat (Od.). Polog, prelată, mușama de acoperit grînele saŭ altă marfă (CL. 1910, 29, și 1911, 583). Dos. (zăblăŭ). Pînză de sac.

1) zablăŭ m. (cp. cu ung. zabló, mîncăcĭos, d. zabálni, a mînca mult. Cp. și cu zaplan, ca bădărăŭ și bădăran). Mold. Zaplan. Zăvod. – Și ză-.

zăblău¹ (pânză; pătură) (înv., pop.) (desp. ză-blău) s. n., art. zăblăul; (pături) pl. zăblaie

zăblău² (vlăjgan; câine) (reg.) (desp. ză-blău) s. m., art. zăblăul; pl. zăblăi, art. zăblăii

zăblău² (pânză, pătură) (înv., pop.) (ză-blău) s. n., art. zăblăul; (pături) pl. zăblaie

zăblău¹ (vlăjgan, câine) (reg.) (ză-blău) s. m., art. zăblăul; pl. zăblăi, art. zăblăii

zăblău (pânză, pătură) s. n. (sil. -blău), art. zăblăul; (pături) pl. zăblaie

zăblău (vlăjgan, câine) s. m. (sil. -blău), art. zăblăul; pl. zăblăi, art. zăblăii

zăblău (-ăi), s. m. – 1. Voinic, vlăjgan. – 2. Cîine mare, cîine de pază. Origine incertă. A fost pus în legătură cu mag. zabálló „mîncău” (Candrea; Gáldi, Dict., 185). Este var. lui zăplan, s. m. (vlăjgan), care se folosește în Munt.

zăblău (-aie), s. n. – Pînză, țol. Origine necunoscută. A fost pus în legătură cu ceh., slov. zábalka „înveliș” (Cihac, II, 467) sau cu mag. zabló „copaie”, la fel de improbabile.

ZĂBLĂU s. V. dulău, găligan, lungan, vlăjgan, zăvod.

zăblău s. v. DULĂU. GĂLIGAN. LUNGAN. VLĂJGAN. ZĂVOD.