ZĂDUF (pl. -ufuri), Mold. ZĂDUV (pl. -uvuri), †ZĂDUH (pl. -uhuri) sn. 1 🌦 Căldură năbușitoare, pîclă, zăpușală: ieșind să se mai răcorească de zăduful zilei, intră în grădină (ISP.); El poftind ca să se scalde, să răsufle de zăduf, descălecînd, legă calul la umbra unui stuf (PANN.); dzua zăduhul m’au dosădit, noaptea frigul și somnul se-au depărtat de ochii miei (PAL.); Zăduh fierbinte usucă gîtlejul (STAM.) ¶ 2 Fig. Năduf, supărare, necaz, neliniște sufletească: zăduhul ce-o muncește simte bine c’o sugrumă ziua la miezea-mare (DLVR.) [sl. zaduhŭ].