ZDUPĂI, zdupăi, vb. IV. Intranz. (Regional) A călca greu și înăbușit, cu zgomot surd. A luat-o la goană spre apus, zdupăind prin ogoare, ca o namilă de jivină încolțită. POPA V. 77. ◊ Tranz. (Rar) Omul dinlăuntru a mormăit ceva, a zdupăit apăsat un pas ori doi și s-a ivit în ușa deschisă dintr-o zmucitură. GALAN, Z. R. 254.