ZEAMĂ, †ZAMĂ (pl. zemi, zemuri) sf. 1 Lichidul ce se stroarce din plante, în spec. din fructe, suc: ~ de lămîie, de portocale, de prune; ~ de varză, apa acrișoară în care s’a murat varza (Mold. „moare de curechiu”); Olten. F zamă de știr (CIAUȘ.), vin prost, spălătură de butoiu ¶ 2 Ⓟ 🍽 = SUPĂ: rămas în gazdă, face zamă, face friptură, face mămăligă și potrivește... să fie toate gata (VAS.); borșul cu carne, numit în multe sate și zamă, se mănîncă în zile de frupt (ȘEZ.); (P): măcar de te-ar arde o zamă bună, dar o zamă de raci! (RET.), mai rabdă omul un neajuns făcut de cineva de soiu, dar nu cînd i-l face un om de nimic, un netrebnic; a fi tot de-o ~, a fi deopotrivă, de aceeași teapă: primarul satului aceluia era tot de o zamă cu dînsul (FURT.); 👉 GĂINĂ2, OU2 ¶ 3 🍽 Ou cu ~, ou moale, fiert puțin, căruia nu i s’a întărit albușul ¶ 4 🍽 = SOS [lat. vulg. zĕma < gr. ζέμα].