zgárdă f., pl. zgărzĭ (d. rom. vine alb. škardhă, zgradă, și rut. gárda, podoabă. Cp. cu gherdan). Vechĭ. Azĭ Maram. Trans. Salbă de mărgele saŭ de banĭ (rTP. 3, 9-12, 119). Azĭ. Ob. Curea (cu plăcĭ de metal) legată la gîtu cînilor. Fig. Iron. Om cu zgardă, om în dependența cuĭva, om înscris într’un club politic. V. colan, gîrliță, guler.