ZID (pl. -duri), Mold. ZIDIU (pl. -diuri) sn. 🏠 Construcțiune de cărămizi sau de piatră care susține caturile unei clădiri, care formează despărțiturile dintre încăperi sau care servește să împrejmuească un loc, să despartă două proprietăți, să formeze întăritura unui oraș, unei cetăți, etc. (🖼 5370): Zidul vechiu al mănăstirii în cadență îl izbesc (ALX.); cînd va porni zidul tău spre zidul vecinului și stă a cădea, ești silit ori a-l propti, ori a-l preînnoi sau a-l dărîma (LEG.-CAR.); Remu... vrînd să facă șagă, au sărit peste zidiul frățîne-său rîzînd (M.-COST.); Antonie Ruset... adus-au și ape pre oale, pînă în zidiul acestei biserici (MUST.); 👉 OCHlU I. 9; spurcăciunile de păgîni ridicaseră cetăți cu niște ziduri de putea să umble carul cu patru boi pe grosimea lor (ISP.); pr. anal. din stînga în zidul de sălcii, se deschide o poartă prin care intră liniștit Argeșul (VLAH.); Ⓕ: aveau la spate cîte un zid de lume (CAR.); Ⓕ: a face ~ împrejurul cuiva, a-l înconjura de toate părțile, a se strînge pe lîngă cineva spre a-l apăra: copiii din casă și aprozii se făcură zid împrejurul lui Ștefan-Vodă (ISP.) [vsl. zidŭ].