ZVÎC interj. (Adesea cu valoare verbală) Onomatopee care sugerează o mișcare bruscă, o săritură precipitată, țîșnire etc.; țuști, țîști. Tocmai cînd credeai că o să pui mîna pe dînsul, sucea în loc, te cotea și zvîc! în altă parte. BASSARABESCU, la TDRG. ◊ (Substantivat, n.) Calul sări un zvîc înapoi, C. PETRESCU, A. R. 63.