ZÎMBI, ❍ZIMBI (-besc) vb. intr. și refl. 1 A rîde fără sgomot, mișcînd numai ușor buzele și ochii, a surîde: zîmbind ieșea dimineața din palatele părintești, zîmbind se înturna seara la maică-sa înapoi (ODOB.); cu același înțeles F Ⓟ ~ a rîde, † a se ~ a rîde: împăratul... zîmbea a rîde și nu le zicea nimic (SLV.); vede vătrariul spoit cu aur și grijit bine în cuiu la icoane, și zîmbește a rîde (SB.); vezirul s’au zîmbit a rîde și i-au zis să grăească, să nu se teamă (NEC.); 👉 MUSTAȚĂ1 ¶ 2 Ⓕ = SURÎDE2: norocul îi zîmbește ¶ 3 Ⓕ = SURÎDE 3: cîmpul cu florile și mîndrele dealuri, de după care zîmbeau zorile, în sburdalnica vîrstă a tinereței (CRG.); după întristare, veselia ne zîmbește, ca vremea bună ce după ploaie se ivește (GOL.) [vsl. zabŭ „dinte”].