zăpodină sf [At: PLOPȘOR, V. O. / Pl: ~ne / E: ctm zăpodie + podină, cf srb zapodina] (Reg) 1 Padină (1), pe o coastă de deal. 2 Parte superioară a jilipului, unde se adună buștenii înainte de a fi coborâți la vale.

❍ZĂPODINĂ sf. Olten. (CONV.) = ZĂPODIE 2 [srb. zapodina].

zăpodie s.f. (înv., pop.) Vale largă adăpostită de înălțimi; ext. șes puțin scufundat față de regiunea înconjurătoare. ♦ (reg.) Poiană. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<sl. veche заплазъ.

zăpódie f. (vsl. zapodŭ, ascunzătoare, d. podŭ, dedesupt. V. pod). Ps. S. ș. a. Vale: mergĭ în zăpodia luĭ Ĭosafat (Gst.). Azĭ. Strîmtoare (de rîŭ, de drum) între dealurĭ saŭ între munțĭ. Olt. ș. a. (zăpodină), pl. ĭ. Padină într’o coastă (CL. 1922, 372). – La Chir. Grăn. „rupturĭ de deal”. Se află de doŭă orĭ într’un doc. din 1702, Ĭașĭ (rev. Miron Costin, 1, 9). În ArhO, 1928, 158, „zăpadă mare cu sloată”!! V. zănoagă.

zăpodie (înv., pop.) (desp. -di-e) s. f., art. zăpodia (desp. -di-a), g.-d. art. zăpodiei; pl. zăpodii, art. zăpodiile (desp. -di-i-)

ZĂPODINĂ s. f. (Olt.) Zăpodie. (din sb. zapodina)