ZĂPĂCEALĂ (pl. -eli) sf. Starea în care se află cel zăpăcit, amețeală, buimăceală, uluială; turburare a minții: e uimitoare adeseori zăpăceala în care-i bagă pe oameni cifrele (SLV.); atîta turburare și ~ pricinui lui Albert unele ca acestea, încît îI apucă frigurile (ISP.) [zăpăci].