îmblăcíu, îmblăcie, îmblăcii, s.n. (reg.) Unealtă agricolă folosită la treieratul manual, alcătuită din două piese mobile, una mai lungă (îndârja) și una mai scurtă (hădărău) legate prin curele (oglăji) sau belciug de fier: „Snopii erau bătuți cu îmblăciul, după care erau întorși pe cealaltă parte” (Dăncuș, 1986: 44). – Din îmblăcit + suf. -iu (MDA).