ÎNDUIOȘA (-oșez) vb. tr. și refl. A (i se) muia inima, a mișca (a fi mișcat) de compătimire, a face să-i fie (a i se face) milă: plîngea biata nevastă de ’nduioșa pietrele (VLAH.); adevărata iubire înduioșază și înmlădie și cea mai tare fire (BR.-VN.); cîntă vr’o două cîntece, de pare că se înduioșaseră pînă și lemnele și pietrele (ISP.) [duios].