ÎNFĂȘURA (-fășur, -fășor) vb. tr. și refl. 1 A (se) înveli de jur împrejur: ia fetița, o înfășură în plapămă, cu pericolul de a o înnăbuși, și se întoarce (BR.-VN.); pielea aceea o leagă cu curea peste picior, de înfășură tot piciorul (M.-COST.); înfășurîndu-se cu un sac de pește, s’a pus cu un picior călare pe un țap și cu celălalt pe jos (SB.); Ⓕ: Dan o înfășură într’o privire caldă (VLAH.) ¶ 2 A (se) depăna: înfășor ața pe nuia și o bag într’un tufiș de răchită (BR.-VN.) [lat. infasciolare].