ÎNRĂIT, -Ă, înrăiți, -te, adj. Care e plin de răutate, care a devenit rău; înverșunat, îndîrjit. Se băteau în parte, înrăiți ca doi dușmani de moarte. POPA, V. 314. N-o să-l iau, că-l știe țara Și fricos și înrăit. COȘBUC, P. II 84. Portofelul meu cu bani... L-am pierdut... Știu foarte bine că l-am avut, întîmpină Duțu, înrăit. SLAVICI, O. I 365. ♦ Învechit (în rele), incorigibil. Maistrul se uită încurcat la dînsul cîteva clipe, apoi începu a tuși prelung, tuse de fumător înrăit. V. ROM. ianuarie 1952, 222. Nu poftea să asculte cine știe ce prostii supărătoare din gura acestui băiat înrăit. VORNIC, P. 181.