ÎNTRUNIRE, întruniri, s. f. Acțiunea de a (se) întruni și rezultatul ei; adunare, ședință. Avem negreșit trebuință de țărani la întrunire. VORNIC, P. 181. În aceeași săptămînă apărea la Craiova într-un proces, la Iași într-o întrunire publică. C. PETRESCU, Î. I 11. ♦ Reuniune, întîlnire. Dar ce vesele sînt acele întruniri de una sau două ore, în care toți își povestesc cîte izbînzi au făcut, sau mai ales erau să facă. ODOBESCU, S. III 17.