ȘALGĂU, șalgăi, s. m. 1. (Învechit) Lucrător în ocnele de sare. (Atestat în forma șavgău) Curteni, șavgăi, tîrgoveți... sînt toți egali. NEGRUZZI, S. I 315. 2. (Regional) Condamnat la muncă în ocne; ocnaș. Apoi pleca singur să se deie legat la jandarmi... ca să-l întoarne între șalgăii salinei. POPA, V. 334. – Variantă: șavgău s. m.