ȘUBĂ, șube, s. f. 1. Haină lungă și largă, de obicei căptușită cu blană, purtată mai ales de bărbați. Judecătorul meu... s-a înfășurat în șubă-i cu precauțiune și n-a vorbit nimic. GALACTION, O. I 104. Provințialul umblă încotoșmănat într-o grozavă șubă. NEGRUZZI, C. I 237. ’Mi luai șuba și plecai, Și-apucai pe drum la vale, Și-ntîlnii pe mîndra-mi cale. I. CR. II 19. ◊ (Metaforic) Carpați pleșuvi cu șube de zăpadă. BENIUC, S. 54. 2. (Regional, la pl.) Haine. L-apucă iarna cu slabe șube. ȘEZ. VII 183. – Pl. și: șubi (GANE, N. III 133).