ȚINGĂU, ❍ȚÎNGĂU sm. F iron. Flăcăiaș, tînăr căruia nu i-a răsărit încă mustața: un țingău trimes de stăpînire (SAD.); tu nu ai un ~ de flăcău de însurat? (ȘEZ.); mă, țîngăule, zice unchiul, ia-ți calul și mergi de-ți caută de treabă! (CAR.) [comp. ȚINC și ung. cinkó „fată tînără”].