ȚÎȚÎNĂ (pl. -îni) sf. 1 Două plăci de fier, din care una prevăzută cu un capăt rotund, care intră în cilindrul gol al celeilalte plăci; se fixează la o ușă sau poartă, spre a le permite să se învârtească (🖼 5146): o mare ușă de fier se învîrtește din țîțîni c’un scîrțîit metalic (vlah.); ușa, în loc să se deschidă, sări din țîțîni, lovită de o muchie de topor (gn.); voind să scoată ușa camerei din țîțîni, hangiul se sculase și înaintase la ușă (bol.) Ⓕ: muntele s’a sguduit din țîțîni de svîrcolirea dihăniei (vlah.) Ⓕ F a scoate pe cineva din țîțîni, a-l scoate din sărite, a-l face să-și piardă cumpătul: am s’o scot din țîțîni, cum m’ai scos și mata din sărite (alecs.) ¶ 2 pr. ext. Rădăcina unui buboiu, a unei bătături (ciauș.) [țîță].