ȚĂRM (pl. -muri), ȚĂRMURE sn. Marginea unei mări, unui rîu mare, mal: înmulți-voiu sămînța ta ca stelele ceriului și ca năsipul ce iaste pre țărmurele mariei (PAL.); ședea pe țărmurele apei și se juca cu peștii (MERA); pe țărmure află o căsuță goală, dar curată și bună (RET.) [lat. tĕrmĭnus „hotar, margine”, cu sufixul schimbat; forma țărm a fost refăcută mai tîrziu din pl. țărmuri].