împăienjenit, ~ă a [At: ODOBESCU, S. II 236 / V: ~inge~, ~jă~, ~păingi~, ~jănat, ~păinj~, ~jinat, ~inje~ / Pl: ~ați, ~e / E: împăinjeni] 1 Acoperit cu fire de păianjen. 2 Plin de păienjeniș. 3 (Fig; d. ochi) Care nu mai distinge bine obiectele. 4 (D. vedere) Lipsit de claritate Si: încețoșat.

ÎMPĂIENJENIT, -Ă, împăienjeniți, -te, adj. 1. Acoperit cu fire de păianjen, plin de păienjeniș. Bolțile umede și împăienjenite ale vechilor noastre monăstiri. ODOBESCU, S. II 236. 2. Fig. (Despre ochi) Tulbure; congestionat, injectat. Ciocneau, și-i vedeai cu ochi împăienjeniți, cum golește fiecare paharul. PAS, Z. I 312. – Variante: împainjinit, -ă (VLAHUȚĂ, O. A. III 33), împăinjenit, -ă (V. ROM. martie 1954, 105), păinjenat, -ă (MACEDONSKI, O. III 50), painjenit, -ă (HOGAȘ, M. N. 42), păinjenit, -ă (CREANGĂ, A. 54, EMINESCU, N. 36) adj.

ÎMPĂIENJENIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎMPĂIENJENI și A SE ÎMPĂIENJENI. 2) (despre ochi, privire etc.) Care vădește lipsă de luciditate; neguros; tulbure; cețos. /v. a împăienjeni

împăiejenit, ~ă a vz împăienjenit

împăienjănit, ~ă a vz împăienjenit

împăienjenat, ~ă a vz împăienjenit

împăinginat, ~ă a vz împăienjenit

împăinjenit, ~ă a vz împăienjenit

împângenit, ~ă v vz împăienjenit

împânjănit, ~ă a vz împăienjenit

împoijinit, ~ă a vz împăienjenit

ÎMPAINJINIT, -Ă adj. v. împăienjenit.

PAINJENIT, -Ă adj. v. împăienjenit.

PĂINJENAT, -Ă adj. v. împăienjenit.

PĂINJENIT, -Ă adj. v. împăienjenit.

ÎMPĂIENJENIT adj. încețoșat, înnegurat, păienjenit, tulbure. (Ochii îi erau ~ți; privire ~.)

ÎMPĂIENJENIT adj. încețoșat, înnegurat, păienjenit, tulbure. (Ochii îi erau ~; privire ~.)