ÎNĂBUȘIT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, cu foarte puțină apă, în vase bine acoperite. – V. înăbuși.

înăbușit¹ sn [At: DDRF / S și: (înv) înnă~ / Pl: ~uri / E: înăbuși] 1-5 Înnăbușire (1-5). 6 Sufocare. 7-8 Înnăbușire (7-8).

înăbușit², ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 340 / S și: (înv) înnă~ / Pl: ~iți, ~e / E: înăbuși] 1 (D. plâns) Estompat. 2 (D. sunete) Fără vibrații puternice. 3 (D. plante etc.) Acoperit cu buruieni. 4 (D. mișcări, răscoale etc.) Reprimat. 5 (D. persoane) Sufocat. 6 (D. alimente) Fiert în aburi (vasul fiind acoperit cu capac). 7 (D. voce) Fără putere Si: înecat, stins. 8 (Îlav) Pe ~e(le) Mod de preparare a cărnii, legumelor etc. în vase bine acoperite.

ÎNĂBUȘIT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce) Fără putere, stins, înecat. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi (vasul fiind acoperit cu un capac). – V. înăbuși.

ÎNĂBUȘIT, -Ă, înăbușiți, -te, adj. 1. (Despre sunete, voce etc.) Stins, înecat, fără putere, reținut. Murmurai... mișcat, cu glas înăbușit. SADOVEANU, O. I 422. I se părea că parcă auzea vorbe înăbușite, neînțelese. MIRONESCU, S. A. 37. Un murmur se ridică... Și grabnic îl urmează înăbușite șoapte. MACEDONSKI, O. I 263. ◊ (Adverbial) Începea să plîngă înăbușit. DUMITRIU, N. 58. Potcoavele cailor vuiau înăbușit pe șosea. SADOVEANU, O. I 366. 2. (Despre alimente) Fiert în aburi, acoperit cu un capac. Friptură înăbușită. ◊ (Adverbial) A fierbe înăbușit.

ÎNĂBUȘIT adj., adv. 1. adj. v. asfixiat. 2. adj. v. gâtuit. 3. adj. v. înfundat. 4. adj. v. stins. 5. adj., adv. v. mocnit.

ÎNĂBUȘIT adj., adv. 1. adj. asfixiat, înecat, sufocat, (înv. și pop.) nădușit. (Persoană ~.) 2. adj. gîtuit, înecat, sugrumat. (Cu glasul ~ de emoție, spuse...) 3. adj. înfundat, slab, stins, surd, (fig.) vătuit. (Zgomote, sunete ~.) 4. adj. stins. (Un incendiu ~.) 5. adj., adv. înfundat, mocnit. (Foc ~; focul arde ~.)