ĂST, ASTĂ, ăști, aste, adj. pron. dem. (antepus) (Pop. și fam.) Acest, această. ◊ Loc. adv. (De) astă dată = acum. Astă-noapte (sau iarnă, primăvară etc.) = în noaptea (sau iarna, primăvara etc.) imediat precedentă. [Gen.-dat. sg.: ăstui, astei și ăstei; gen.-dat. pl.: ăstor] – Lat. istum, ista.

ĂST (pl. ăști, gen.-dat. sg. ăstui, pl. ăstor); – ASTĂ (pl. aste; gen.-dat. sg. astei, pl. astor) I. adj. dem. întrebuințat mai mult în vorbirea familiară 1 = ACEST, ACEASTĂ ¶ 2 În legătură cu expresiuni de timp formează loc. adv. ca: ăst an, (de) astă dată, astă seară, astă noapte ¶ 3 Pe lîngă numele de anotimpuri, are înțelesul de trecut, precedent: astă iamă, astă vară, etc. II. ĂSTA (pl. ăștia; gen.-dat. sg. ăstuia, pl. ăstora); – 'ASTA (pl. astea; gen.-dat. sg. asteia, pl. astora) adj. și pron. dem. întrebuințat mai mult în vorbirea familiară ¶ 1 = ACESTA, ACEASTA ¶ 2 ASTA (pl. astea), întrebuințat în înțeles general: asta-i asta, acesta-i lucrul de căpetenie, acum vine partea mai grea; ei, asta e! se zice cuiva care întreabă sau face ceva nepotrivit; ba asta, ba ceea, ba una, ba alta; una ca asta, așa ceva [lat. ĭste].

ĂST, ASTĂ, ăști, aste, adj. dem. (antepus) (Pop. și fam.) Acest, această. ◊ Loc. adv. (De) astă dată = acum. Astă-noapte (sau iarnă, primăvară etc.) = în noaptea (sau iarna, primăvara etc.) imediat precedentă. [Gen.-dat. sg.: ăstui, astei și ăstei; gen.-dat. pl.: ăstor] – Lat. istum, ista.

ĂST, ĂSTĂ, ăști, aste, adj. dem. 1. (Precedă substantivul; cînd urmează după substantiv, are forma ăsta, asta; întrebuințat în vorbirea obișnuită și familiară) Acest, aceasta. Sînt copilul unui neam sărac, Bieți romîni ce scormonesc pămîntul, Unde-și au părinții loc mormîntul. Tare-mi este neamul ăsta drag. BENIUC, V, 10. Ion ăsta era o fire închisă. AGÎRBICEANU, S.P. 14. Tot ochii ăștia amîndoi, Așa frumoși, așa senini, Să mi-i aduci tu înapoi – Să nu-i uiți dragă, prin străini. IOSIF, V. 52. Cărarea asta o știa. COȘBUC, P. I 232. Ia să mai odihnesc oleacă aste bătrînețe. CREANGĂ, P. 24. Ești tu zîna ăstui plai Sau o floare de la rai? ALECSANDRI, P. II 91. ◊ (Emfatic) Acasă cînd a ajuns, Din gură așa a zis: Ieși, măicuță, din căsuță Și-mi deschide ast’ portiță. ȘEZ. II 78. 2. (În opoziție cu alt, celălalt) Acest de aici, de dincolo. Vrei mărul ăsta sau pe celălalt? 3. (Despre măsuri de timp, urmînd după substantiv) Acest, prezent, de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. Ziua asta. Vara asta. ▭ Oare n-om păți ceva în noaptea asta? CREANGĂ, P. 130. ◊ (Rar, precedînd substantivul) Rămîi aici în astă noapte. CREANGĂ, P. 214. Iar de altă parte știa bine Și aceea cum că astă dimineață Au fost întru nește căși (= case) străine. BUDAI-DELEANU, Ț. 179. ◊ Loc. adv. (În opoziție cu altă dată) De astă dată sau (mai rar) astă dată = de rîndul acesta, de data aceasta, acum. Dacă văzură că și de astă dată îmblă să-i ajungă, fata... întrebă iară pe cal ce să facă. ISPIRESCU, L. 25. Astă dară plecară noaptea. EMINESCU, N. 15. Astă dară n-ai încotro cotigi (= coti), îi zise. NEGRUZZI, S. I. 92. 4. (Precedînd substantivele «vară», «toamnă», «iarnă») Precedent, trecut. Pînă la una-alta, știi ce-am gîndit eu astă-noapte? CREANGĂ, P. 74. Cînd a fost astă-primăvară la mine, mi-a lăsat niște cărți. NEGRUZZI, S. I 59. Astă-iarnă era iarnă, Bătea vîntul și ningea, Și badea la noi venea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 165. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ăstui, astei și ăstei, gen.-dat. pl. ăstor; (cînd are forma ăsta, asta) gen.-dat. sg. ăstuia, ăsteia, gen.-dat. pl. ăstora.

ĂST, ASTĂ, ăști, aste, adj. dem. (Cînd urmează după substantiv are forma ăsta, asta) 1. Acest, aceasta. 2. Acesta de aici, de dincoace. 3. Prezent, de acum (sau dintr-un viitor apropiat). Ziua asta. ◊ Loc. adv. (De) astă dată = de data aceasta; acum. 4. (În expr.) Astă-noapte (sau iarnă, primăvară etc.) = în noaptea (sau iarna etc.) precedentă. [Gen.-dat. sg.: ăstui, astei și ăstei, gen.-dat. pl.: ăstor; (cînd are forma ăsta, asta) gen.-dat. sg. ăstuia, ăsteia, gen.-dat. pl. ăstora. – Var.: ăsta, asta adj. dem.]. – Lat. istum, ista.

ăst pr. acest. [Lat. ISTUM].

ăst, ásta pron., pl. ăștĭ, aste. Acest, aceasta. Astă-noapte, astă-vară, noaptea orĭ vara precedentă (trecută). – În est nu se zice ăsta, ci ista și aista. În vest az-noapte saŭ azĭ noapte, fals îld. astă-noapte. Lit. astă seară barb după fr. ce soir. Corect e numaĭ deseară și în seara asta (mold. fam. ĭen sară). Seara din ajun se numește aseară orĭ ĭerĭ seară.

ahăst, ahastă pd vz ăst

iastă-dată lav vz astă-dată block

ĂSTA¹, ASTA adj. dem. v. ăst.

ĂSTA¹, ASTA, adj. dem. v. ăst.

ástă- în astă-ĭarnă, astă-toamnă, astă-vară, astă-noapte, în ĭarna trecută (imediat precedentă) ș. a.

ăst (pop.) adj. pr. antepus m., g.-d. ăstui, pl. ăști; f. astă, g.-d. ăstei, pl. aste, g.-d. pl. m. și f. ăstor (ăst om)

ăst (pop.) adj. pr. antepus m. (ăst om), g.-d. ăstui, pl. ăști; f. astă, g.-d. ăstei, pl. aste, g.-d. pl. m. și f. ăstor

ăst adj. m. (antepus), g.-d. ăstui, pl. ăști; f. sg. astă, g.-d. astei/ăstei, pl. aste, g.-d. m. și f. ăstor

ĂST adj. v. acest.

ăst adj. v. ACEST.

ăst adj. și pron. dem. – Acesta. – Asta, (treaba) asta, lucrul ăsta. – Cu asta, astfel. – Cu toate astea, totuși. – De asta, pentru aceasta, din pricina aceasta. – Una ca asta, așa ceva. – Asta-i (acum), tot ce mai lipsea. – Asta-i bună, de necrezuit. – Ce-i asta?, ce înseamnă așa ceva?. – Asta e, așa stau lucrurile. – Asta ceea, (Mold.), cine ar zice (formulă care indică șovăială sau rezervă). Lat. *istus, formă vulg. de la iste, f. ista (Pușcariu 147; Candrea-Dens., 102; REW 4553; DAR); cf. v. it. esto (păstrat în compuneri: stasera, stamane; sicil. isti), prov. est, v. fr. ist, sp., port. este. Coincide în folosire cu acest, cu o nuanță mai retorică în acesta din urmă, mai familiară în ăst; întrebuințarea sa este cu desăvîrșire paralelă cu cea a dublei forme acel și ăl. Decl. adj. (forma literară) m. ăst (Mold, ast, est, ist), gen. ăstui (astui, istui), pl. ăști (aști, iști); gen. ăstor (astor, istor). F. astă, (Mold., eastă, iastă), gen. astei (eștii), pl. aste (este), gen. astor, (estor). În folosirea pron., i se adaugă -a (cf. acel) ca și în functia de adj. postpus; dar var. moldovenești fac abstracție de obicei de această schemă. Comp. astădată, adv. (de această dată); astă-iarnă, adv. (iarna trecută); astălalt, (var. ăstălalt, ăstalalt), adj. și pron. dem. (celălalt, cel de acolo); ăstan, adv. (Trans., anul acesta); astă-noapte, adv. (noaptea trecută); astă-seară, adv. (în seara asta); astă-toamnă, adv. (toamna trecută); astă-vară, adv. (vara trecută); astăzi, adv. (în ziua de față, azi); astfel, adv. (în acest fel, așa); estimp, adv. (anul acesta).