șiretlic sn [At: CANTEMIR, S. M. 279/2 / V: (reg) șârâclâc, șereclic, șeretlâc, șeret~, ~ecl~, ~ricl~, ~rit~, ~ritric, (înv) ~lâc / Pl: (1-4) ~uri / E: tc șirretlik] 1 Procedeu folosit de un om șiret³ (2) Si: stratagemă, subterfugiu, șarlatanie (1), șiretenie¹ (6), tertip, truc, vicleșug, (reg) marghiolie, șotie (2), șurub (16), șurubărie². 2 (Pop; îe) A o întoarce Ia - A recurge la șiretlic (1). 3 (Îvr; îf șeretlic) Uneltire. 4 Mijloc ingenios de a rezolva o dificultate (într-o meserie). 5 (Rar) Șiretenie¹ (5).

ȘIRETLIC, șiretlicuri, s. n. Procedeu de om șiret, truc folosit pentru a înșela buna-credință a cuiva; șmecherie, vicleșug. Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri. EMINESCU, O. I 150. ◊ Expr. A o întoarce la șiretlic v. întoarce (II 1). – Variante: șiretlîc (GORJAN, H. II 194), șireclic, șiriclic (CONTEMPORANUL, II 253) s. n.

ȘIRETLIC ~uri n. Procedeu șiret; manevră iscusită prin care se maschează realitatea; stratagemă; șotie; truc; tertip. A recurge la ~uri. /<turc. șirretlik

șiretlic n. apucătură șireată, vicleșug: o întoarse însă la șiretlic ISP. [Turc. ȘIRRETLIK, șicană].

șiretlíc n., pl. urĭ (turc. șirretlik). Faptă de șiret: șiretlicurile vulpiĭ. – Și șireclíc, -iclíc. Vechĭ și șer-.

șârâclâc sn vz șiretlic

șereclic sn vz șiretlic

șeretlâc sn vz șiretlic

șeretlic sn vz șiretlic

șireclic sn vz șiretlic

șiretlâc sn vz șiretlic

șiriclic sn vz șiretlic

șiritlic sn vz șiretlic

șiritric sn vz șiretlic

ȘIRECLIC s. n. v. șiretlic.

ȘIRETLÎC s. n. v. șiretlic.

ȘIRICLIC s. n. v. șiretlic.

șereclíc, -tlíc, V. șiretlic.

șiretlic (desp. -re-tlic) s. n., pl. șiretlicuri

șiretlic (-re-tlic) s. n., pl. șiretlicuri

șiretlic s. n., pl. șiretlicuri

șiretlic

șiretlic, -curi.

ȘIRETLIC s. v. subterfugiu.

ȘIRETLIC s. stratagemă, subterfugiu, șiretenie, șmecherie, tertip, truc, viclenie, vicleșug, (rar) șireție, (reg.) solomonie, (Ban. și Transilv.) mișculanță, (înv.) marafet, măiestrie, (fam.) chichiță, chițibuș, manevră, merchez. (De ce ~ a uzat?)