țârâitură sf [At: LUNGIANU, CL. 133 / V: (reg) ~rii~ / Pl: ~ri / E: țârâi¹ + -itură] 1 Zgomot caracteristic produs de picurii de ploaie care cad în continuu Si: țârâială (10). 2 Sunet specific scos de unele insecte Si: sfârâitură, țâțâitură (1). 3 Sunet emis de un instrument muzical cu coarde Si: țârâială (9), țârâire (9), țârâit¹ (9). 4 Numele unui dans popular.

țâriitură sf vz țârâitură

ȚÎRÎITURĂ¹ (pl. -turi) sf. Curgere picătură cu picătură, ca ploaia cînd țîrîe: noapte de vară, întunecoasă, cu țîrîituri de ploaie (LUNG.).

ȚÎRÎITURĂ², ȚÎRIITURĂ (pl. -turi) sf. Cîntatul greierilor și altor insecte: văzduhul era plin de țîriituri de lăcuste (S.-ALD.); pr. ext. despre sunetul ascuțit al instrumentelor cu coarde: roatele sburau în țîrîiturile scripcilor (SAD.) [țîrîi²].

ȚÎRÎITURĂ, țîrîituri, s. f. Faptul de a țîrîi¹; zgomotul produs de unele insecte, de unele instrumente cu coarde etc. La hanuri, în marginea satelor, erau înjghebate hori și roatele zburau în țîrîiturile scripcelor. SADOVEANU, O. VII 327. Țîrîitura înceată a greierilor poate să se audă numai cînd omul e singur. GHEREA, ST. CR. I 138.

țârâitură (desp. -râ-i-) s. f., g.-d. art. țârâiturii; pl. țârâituri

țârâitură (-râ-i-) s. f., g.-d. art. țârâiturii; pl. țârâituri

țârâitură s. f. (sil. -râ-i-), g.-d. art. țârâiturii; pl. țârâituri

ȚÂRÂITURĂ s. țârâit, zbârnâit. (~ soneriei.) corectat(ă)

ȚÎRÎITURĂ s. țîrîit, zbîrnîit. (~ soneriei.)

țârcâitură, țârcâituri, s.f. (reg.) 1. strop, picătură. 2. afacere mică neînsemnată.