13 definiții pentru Ispas (bis.)
din care- explicative (7)
- morfologice (2)
- relaționale (2)
- specializate (2)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
ISPAS s. n. (Pop.) Numele unei sărbători creștine ortodoxe; Înălțarea (Domnului). – Din sl. sŭpasŭ „mântuitor”.
ISPAS s. n. (Pop.) Numele unei sărbători creștine ortodoxe; Înălțarea (Domnului). – Din sl. sŭpasŭ „mântuitor”.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
ispas2 sm [At: NECULCE, ap. LET. II, 411/37 / E: vsl съпасъ] Sărbătoare creștină ortodoxă care se prăznuiește la 40 de zile după Paști Si: Înălțarea Domnului.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ISPAS1 s. n. (Popular) Numele unei sărbători creștine ortodoxe; înălțarea-domnului. Am un nepoțel numai de zece ani... i-a împlinit la ispas. ALECSANDRI, T. 103. Numai tu să-mi dai... La ispas Un bulz de caș! TEODORESCU, P. P. 41.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
ISPAS1 s. n. (Pop.) Numele unei sărbători creștine ortodoxe; înălțarea-domnului. – Slav (v. sl. sŭpasŭ „mîntuitor”).
- sursa: DLRM (1958)
- adăugată de lgall
- acțiuni
ISPAS n. (în religia creștină) Sărbătoare în cinstea înălțării lui Isus Hristos (care se marchează la patruzeci de zile după Paște). /<sl. supasu
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ispas n. sărbătoare numită și Înălțarea Domnului (cade la 40 de zile după Paști): ispasul e ziua călușarilor. [Slav. SŬPASŬ, Mântuitorul].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
ispás n., pl. urĭ (vsl. *is-pasŭ, d. is-pasti [-pašon] și ispasati, a paște tot, a te sătura, și [*fig.] a termina, a expia; pol. ispas, ispasz, spas, pagubă cauzată de vite. V. po-pas, pașă 2, spăsesc). Sărbătoarea înălțăriĭ luĭ Hristos. Vechĭ. Despăgubire, ispașă.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
Ispas (înălțarea) s. propriu n.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
Ispas2 (sărbătoare) s. propriu n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
ISPAS s. v. înălțare, ridicare.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
ispas s. v. ÎNĂLȚARE. RIDICARE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
Ispas, s.n. – (pop.) 1. Sărbătoare precreștină de pomenire a morților (a moșilor și strămoșilor), marcată prin ospăț funerar și danii. La mijlocul lunii iunie sunt pomeniți moșii de Ispas, care urcă la cer. În Maramureș, moșii se pomeneau în cimitir, unde se ofereau colaci copiilor. Riturile acestui cult se regăsesc în Rosalia romanilor și Florilia daco-românilor. 2. (rel.) Sărbătoare creștină ce comemorează înălțarea la cer a lui Iisus din Nazaret, la 40 de zile după Înviere, în prezența apostolilor (Înălțarea Domnului). Sărbătoarea se ține întotdeuna în joia săptămânii a șasea după Paști. Întreaga gospodărie era împodobită cu frunze de tei, paltin sau frasin. Preotul, împreună cu tot satul, ieșea la hotare, cu prapori și icoane și sfințea țarina. La troițe se puneau cununi de spice de grâu. Tot în ziua respectivă se face slujba eroilor, la biserică: „Să fac moși pântru eroi, dau colaci și vin. Fac masă și dau piroște, cozonac și horincă. Ridică paos” (Bilțiu, 2009:156; Șieu). De Ispas, „fetele caută să aducă mătrăgună pe joc, pe lucru, pe măritat, dar și pe ură” (Memoria, 2004-bis: 1.186). 3. Paștile Cailor, tradiție de sorginte creștină legată de Ispas. Ziua în care pot fi sloboziți caii să pască unde vor, să se sature odată pe an, cum le-a hărăzit Maica Domnului potrivit legendei, în noaptea în care s-a născut Iisus: „Si-aț, voi cai, blăstămați, / Șohănit să n-aveț saț / Numa’ vara la Ispas, / Ș-atuncea numai un ceas” (Papahagi, 1925: 233). ♦ (onom.) Ispas, nume de familie (18 persoane cu acest nume în Maramureș, în 2007). – Din vsl. sǔparǔ „mântuitor” < praznic supasa vuznesenja „sărbătoarea ridicării la cer a Mântuitorului” (Șăineanu, DLRM, DEX, MDA).
- sursa: DRAM 2015 (2015)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Ispas, s.n. – (pop.) 1. Sărbătoare precreștină de pomenire a morților (a moșilor și strămoșilor), marcată prin ospăț funerar și danii. La mijlocul lunii iunie sunt pomeniți moșii de Ispas, care urcă la cer. În Maramureș, moșii se pomeneau în cimitir, unde se ofereau colaci copiilor. Riturile acestui cult se regăsesc în Rosalia romanilor și Florilia daco-românilor. 2. Sărbătoare religioasă creștină suprapusă peste vechiul cult de pomenire a morților. Înălțarea Domnului. Simbolul iertării păcatelor și a mântuirii prin moartea lui Isus. Se sărbătorește la 40 de zile după Paști. „Când a si pe la Ispas / Noi ți-om da urdă și caș” (Memoria 2001: p.3). De Ispas, „fetele caută să aducă mătrăgună pe joc, pe lucru, pe măritat, dar și pe ură” (Memoria 2004-bis: 1186). 3. Paștile Cailor, tradiție de sorginte creștină legată de Ispas. Ziua în care pot fi sloboziți caii să pască unde vor, să se sature odată pe an, cum le-a hărăzit Maica Domnului, în noaptea în care s-a născut Isus: „Si-aț, voi cai, blăstămați, / Șohănit să n-aveț saț / Numa’ vara la Ispas, / Ș-atuncea numai un ceas” (Papahagi 1925: 233). – Din sl. sǔparǔ „mântuitor” < praznic supasa vuznesenja „sărbătoarea ridicării la cer a Mântuitorului”.
- sursa: DRAM (2011)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
substantiv neutru (N29) Surse flexiune: DOOM 3 | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
Ispassubstantiv propriu neutru, substantiv neutru
- 1. Numele unei sărbători creștine ortodoxe; Înălțarea (Domnului). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Am un nepoțel numai de zece ani... i-a împlinit la ispas. ALECSANDRI, T. 103. DLRLC
- Numai tu să-mi dai... La ispas Un bulz de caș! TEODORESCU, P. P. 41. DLRLC
-
etimologie:
- sŭpasŭ „mântuitor” DEX '98 DEX '09