așezător, ~oare a, smf [At: URECHE, L. I, 173/6 / V: (reg) așăz~, (îvr) așăzătoriu / Pl: ~i, ~oare / E: așeza + -(ă)tor] (Înv) 1 a Care (se) așază (1). 2 smf Persoană care (se) așază ceva. 3 smf (Tip; îs) ~ la tipar Paginator. 4 smf Ctitor. 5 smf Fondator al unui așezământ (26). 6 sm Descălecător Cf așeza (32-33). 7 smf Împăciuitor. 8 smf Persoană care s-a așezat (26-27) într-un anumit loc.

AȘEZĂTOR, -TOARE adj. sm. f. 1 ‡Împăciuitor: și firea și fața îi lăuda a fire blînd, milostiv și ~ (GR.-UR.) ¶ 2 ‡Întemeietor: fericim pre așăzătorii de școale (C.-RAD.) ¶ 3 ‡Care se așază pentru mai multă vreme într’un loc, stabil: să râmîie și ~i, să nu se mai ducă (NEC.) ¶ 4 Olten. Care pune la cale o logodnă, o căsătorie [așeza].

AȘEZĂTOR, -OARE, așezători, -oare, adj. (Arhaizant) Care s-a stabilit cu locuința într-o localitate; așezat. Fiecare pămîntean așezător [în Iași]... punea să i se clădească... acareturile și casa după fantazia momentului. SADOVEANU, Z. C. 79.

AȘEZĂTOR, -OARE, așezători, -oare, adj. (Înv. și arh.) Care s-a stabilit cu locuința într-o localitate. – Din așeza + suf. -(ă)tor.

așăzător, ~oare a, smf vz așezător

așăzătoriu, ~orie a, smf vz așezător

AȘEZĂTOR adj. v. fixat, sedentar, stabil, statornic.

AȘEZĂTOR s. v. ctitor, fondator, întemeietor.

așezător s. v. CTITOR. FONDATOR. ÎNTEMEIETOR.

asezător adj. v. FIXAT. SEDENTAR. STABIL. STATORNIC.