abil, ~ă a [At: MAIORESCU, D. I, 573 / Pl: ~i, ~e / E: fr habile, lat habilis] Care se descurcă cu ușurință Si: descurcăreț, iscusit, îndemânatic.

abíl, -ă adj. Care este îndemînatic, dibaci, priceput, iscusit într-un anumit domeniu. Profesorul cel nou era un abil pedagog (CR.). ♦ Care vădește îndemînare, dibăcie, iscusință. O politică abilă și discretă a adus rezultate bune. ◊ (adv.) A evitat abil răspunsul. ♦ fig. Care este descurcăreț, șmecher. Un individ abil care și-a păcălit colaboratorii. • pl. -i, -e. /<fr. habile, lat. habĭlis, -e „ușor, comod; apt”.

*ABIL adj. Dibaciu, destoinic, priceput, îndemînatec, iscusit ¶ ¶ contr. NEABIL [fr.< lat.].

ABIL, -Ă, abili, -e, adj. Îndemînatic, destoinic, dibaci, priceput, iscusit. Profesorul cel nou... era un abil pedagog. GALACTION, O. I 15. Toată diplomația lui abilă dăduse greș. BART, E. 297.

ABIL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Îndemînatic, iscusit, priceput. ♦ Șmecher. – Fr. habile (lat. lit. habilis).

ABIL, -Ă adj. 1. Îndemînatic, dibaci, priceput, iscusit. ♦ Șmecher. 2. (Jur.; despre o persoană) Care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept. [Cf. fr. habile, lat. habilis].

abil¹, -ă adj. 1. îndemânatic, dibaci, priceput. 2. (jur.) apt a îndeplini condițiile cerute de lege. (< fr. habile, lat. habilis)

abil, -ă, abili, -e, adj. Îndemînatic, iscusit; descurcăreț.

ABIL ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial Care vădește agerime (în mișcări); dibaci; iscusit; îndemânatic. Persoană ~ă. 2) Care este făcut cu dibăcie și inteligență; iscusit. 3) rar Care se orientează ușor în situații diferite; descurcăreț. /<fr. habile, lat. habilis

abil a. dibaciu, îndemânatic.

*ábil adj. (lat. hábilis de la habére, a avea). Îndemănatic, priceput: abil la luptă. Adv. În mod abil. – Fals abil (după fr. habile).

abil adj. m., pl. abili; f. abilă, pl. abile

abil adj. m., pl. abili; f. abilă, pl. abile

abil adj. m., pl. abili; f. sg. abilă, pl. abile

abil.

abil (abilă), adj. – Dibaci, iscusit. < Fr. habile. Accentul este indiferent. – Der. abilita, vb.; abilitate, s. f., din fr.

ABIL adj. 1. v. îndemânatic. 2. (fam.) descurcăreț. (Om~.) 3. șiret, șmecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Tânăr ~.)

ABIL adj. 1. deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemînatic, meșter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. și reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meșteșugareț, practic, (fam. fig.) breaz. (Om ~.) 2. descurcăreț. (Om ~.) 3. șiret, șmecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~.)

Abil ≠ inabil, neîndemânatic, stângaci