agregare sf [At: DA ms / Pl: ~gări / E: agrega] 1 (D. elemente) Unire (într-un tot) Si: agregație (1), alipire. 2 Fiecare dintre stările de consistență și rezistență diferite sub care se pot prezenta substanțele Si: agregație (2).

AGREGARE, agregări, s. f. Faptul de a se agrega; alipire, unire într-un tot. Agregarea și dezagregarea moleculelor. ◊ Stare de agregare (a corpurilor) = fiecare din cele trei stări sub care se poate prezenta materia. Stările de agregare sînt: starea solidă, lichidă și gazoasă.

AGREGARE, agregări, s. f. Faptul de a se agrega; alipire. ◊ Stare de agregare (a corpurilor) = fiecare dintre stările de consistență diferită sub care se poate prezenta materia.

AGREGARE s.f. Faptul de a se agrega; unire a unor părți între care nu există o legătură intimă; unire într-un tot; agregație. ◊ Stare de agregare = fiecare dintre cele trei stări de consistență sub care se poate prezenta materia. [< agrega].

AGREGARE s. f. faptul de a se agrega; agregație. ♦ stare de ~ = fiecare dintre cele trei stări de consistență a materiei. (< agrega)

*agregáre f. Acțiunea de a agrega, de a uni, de a conglomera.

agregați(un)e f. 1. admiterea la titlul de agregat; 2. Fiz. împreunarea părților unui tot.

agregare (desp. a-gre-) s. f., g.-d. art. agregării; pl. agregări

agregare (a-gre-) s. f., g.-d. art. agregării; pl. agregări

agregare s. f. (sil. -gre-), g.-d. art. agregării; pl. agregări