ALBĂSTREALĂ, albăstreli, s. f. 1. Albastru, albăstrime. 2. Substanță de culoare albastră-indigo, care are proprietatea de a descompune culoarea galbenă și care se folosește în gospodărie și în industrie pentru accentuarea albului unor obiecte. – Albăstri + suf. -eală.

albăstreală sf [At: ODOBESCU, ap. HEM 725 / Pl: ~eli / E: albăstri sau albastru + -eală] (Pop) 1 Culoare albastră (15). 2 Substanță de culoare albastră-indigo, care are proprietatea de a descompune culoarea galbenă și care se folosește în gospodărie și în industrie pentru accentuarea albului unor obiecte. corectat(ă)

ALBĂSTREALĂ (pl. -eli) sf. 1 Coloare albastră ¶ 2 Întindere albastră: se înalță pe albăstreala cerului un părete îngust și negru (ODOB.).

ALBĂSTREALĂ s. f. 1. Albastru, albăstrime. 2. Substanță de culoare albastră-indigo, care are proprietatea de a descompune culoarea galbenă și care se folosește în gospodărie și în industrie pentru accentuarea albului unor obiecte. – Albăstri + suf. -eală.

ALBĂSTREALĂ s. f. 1. Albastru, albăstrime. Frunzișul zbîrlit în soare, pătat de albăstreala pietrei-vinete. DUMITRIU, N. 249. În fund de tot, înălțindu-se în albăstreala înnegurată a cerului, se pierdeau culmile păduroase ale Steșicului, învelite în umbre viorii. ODOBESCU, S. III 195. 2. Substanță de culoare albastră-indigo, oarecare proprietatea de a descompune culcarea galbenă; se folosește în gospodărie și în unele industrii pentru a accentua albul unor obiecte care altfel ar fi gălbui (zahăr, hîrtie, rufe proaspăt spălate, var cu care se spoiesc pereții etc.); sineală.

ALBĂSTREALĂ s. f. 1. Albastru, albăstrime. 2. Substanță de culoare albastră-indigo, care are proprietatea de a descompune culoarea galbenă; se folosește în gospodărie și în industrie pentru accentuarea albului unor obiecte. – Din albăstri + suf. -eală.

ALBĂSTREALĂ ~eli f. Substanță de culoare albastră, folosită pentru a da o nuanță sinilie unor obiecte (lenjerie, var etc.); sineală. [G.-D. albăstrelii] /a albăstri + suf. ~eală

albăstreală f. 1. față albastră: albăstreala întunecată a cerului OD.; 2. văpseaua cu care țărancele albăstresc țeseturile.

albăstreálă f., pl. elĭ. Coloare albastră: albăstreala măriĭ. V. sineală.

albăstreală s. f., g.-d. art. albăstrelii; pl. albăstreli

albăstreală s. f., g.-d. art. albăstrelii; pl. albăstreli

albăstreală s. f., g.-d. art. albăstrelii; pl. albăstreli

albăstreálă s. f. sg. (intl.) lei, bani românești

ALBĂSTREALĂ s. 1. v. ultramarin. 2. scrobeală albastră. (~ pentru rufe.)

ALBĂSTREALĂ s. ultramarin, (reg.) vinețeală, (Transilv.) mierială, (Mold. și Bucov.) sineală. (~ pentru rufe.)